Stiu ca n-am mai postat nimic nou de multa vreme si stiu la fel de bine ca nu a simtit nimeni lipsa. Asa ca voi trece direct la subiect.
Am vazut de cateva luni ultimul filmulet al lui Tarantino si ca orice egocentrist care se respecta am vrut sa arunc si eu 2 vorbe de duh in plasa posteritatii electronice. Nu este o recenzie…sunt doar cateva pareri subiective.
Filmul este o capodopera 🙂 Punct. Din nshpe mii de motive. Pentru mine un film este o capodopera (chef-d’œuvre) daca ma face sa-l disec pe bucatele…pe scene. Sa urmaresc o scena de zeci de ori si la fiecare vizionare sa descopar ceva nou. La fiecare vizionare sa-mi placa si mai mult. Taranesc spus, un film este o capodopera daca imi provoaca orgasm intelectual si o placere aproape obsesiva de a revedea unele secvente. Inglorious Basterds atinge acest efect.
Este probabil primul film important in care germanii nu sunt prezentati ca niste caricaturi. Cinefilii isi vor aminti probabil de Stalingrad, (o alta capodopera) dar care nu se califica, doarece este productie germana. Filmul lui Tarantino este primul film american de succes care prezinta soldatii germani cu o bruma de umanitate.
Trecand peste firul epic si unele secvente demne de o banda desenata, am fost placut surprins sa descopar ca singurul personaj care iese onorabil din toata afacerea este ofiterul neamt care refuza sa divulge informatii militare ce ar fi presupus moartea camarazilor. Momentul este atent pus in scena…cu o coloana sonora care concentreaza suspansul in momentul potrivit.. si la un moment dat ajungi sa te scarpini in cap nestiind cine sunt „baietii buni” Cred ca asta este farmecul filmelor lui Tarantino…granita dintre bine si rau este foarte stearsa…iar personajele topaie cu dezinvoltura cand de-o parte a liniei, cand de cealalta.
Momentul este din punctul meu de vedere excelent realizat si chiar daca a fost o greseala din punct de vedere al propagandei hollywoodiene, din punct de vedere artistic…si de ce nu filosofic a fost o lovitura reusita. Un ofiter german, dusmanul…este prezentat dand dovada de onoare si de curaj…insist pe aceasta latura pentru ca este evident singurul personaj moral din film. De ce? Pai hai sa vedem…
Domnul LaPaditte… francezul din prologul filmului… tradeaza locul de ascunzatoare al evreilor.
Soshanna…. in dorinta ei de razbunare, calca peste cadavre. Literalmente. Pe nota ei de plata sunt un puhoi de victime colaterale, care nu au fost de vina pentru moartea parintilor ei, cireasa de pe tort fiind lunetistul. (trebuie sa recunosc ca alea 2 gloante stateau foarte bine in el…tipul era de o aroganta extrem de agasanta).
Nenorocitii…(Basterzii) Oricat incearca Tarantino sa justifice crimele (caci sunt crime…make no mistake..) in numele suferintei evreilor, eforturile lui cad in bot pentru oricine stie un pic de istorie. Ispravile nazistilor au ajuns la urechile aliatilor si al publicului larg doar dupa sfarsitul razboiului. Ca evreii erau persecutati si inainte de 39 iar e clar…dar hai sa fim seriosi…geamuri sparte si sinagogi distruse nu erau ceva nemaiintalnit. Cu alte cuvinte, sa aduni o echipa de ovrei si sa dai iama in nemtalai si sa kilaresti tot ce prinzi in cale, inclusiv prinzoneri, calcand astfel toate legile scrise si nescrise ale razboiului…se cheama crima oricat o scaldam.
Doamna von Hammersmark ….tradatoare de neam si tara. Plus ca-l lasa pe micutul Max orfan…(prietenii stiu de ce)
Hans Landa si Maiorul Hellstrom… mai trebuie sa zic ceva? Pana si soldatul Zohler este un mic diavol ascuns sub fatada de baiat timid si galant. Nici macar nu ma leg de faptul ca a kilarit o basculanta de aliati…pur si simplu ma refer la faptul ca Zohler era galant din simplul motiv ca putea. Isi permitea. Era o joaca pentru el. Era o provocare sa o cucereasca pe tanara parizianca, la fel cum a fost o provocare sa stea pitit in clopotnita si sa traga in tot ce misca. Era un om al performantelor…al recordurilor. Era contient ca facand parte din forta de ocupatie, poate sa o aiba pe „ea” oricand doreste. Dar nu vroia sa fie asa de simplu. A ales calea complicata…care i-ar fi confirmat calitatile de mare cuceritor. Galanteria si gesturile tandre nu au fost facute din dragoste…ci doar din lejeritatea faptului ca stia ca oricand poate sa apeleze la solutia B. Solutia B a iesit la iveala in sala proiectorului…si s-a dovedit spre ghinionul lui, o decizie nu foarte inteleapta.
Iata deci, cum am spus mai sus, toate personajele sunt dubioase si duplicitare in cel mai bun caz…sau putrede si diabolice in cateva cazuri. Toti in afara de ofiterul Rachtman.
In alta ordine de idei, filmul mi-a placut si pentru o trasatura care este caracteristica filmelor lui Tarantino. Filmul are universul sau propriu, inchis ermetic. Sunt doar o mana de personaje, prin care se deruleaza actiunea. Este aproape ca si o piesa de teatru. Nu sunt personaje inutile. In toata Franta, sunt 2 ofiteri germani care organizeaza si conduc toata sandramaua. Hans Landa si maiorul Hellstrom. Carcotasii vor spune ca e posibil din moment ce actiunea se petrece in mare parte la Paris… dar carcotasii uita ca scena din taverna se intampla la cativa km de Paris intr-un satuc uitat de lume. Ori si acolo, dam peste maiorul Hellstrom, acelasi personaj care o conduce pe Soshana la masa cu Goebels….unde bineinteles da peste cine? Peste colonelul Landa. Dupa cum spuneam, universul lui Tarantino este unul restrans, dar in nici un caz sarac. Sunt doar atatea personaje cate sunt nevoie. Nici unul in plus, nici unul in minus.
Multi au spus despre Tarantino ca isi iubeste personajele si este adevarat. Fiecare caracter este croit cu grija, incepand de la modul de a gandi, pana la ticuri verbale si de comportament. Nu este deplasat sa afirm, ca fiecare personaj din film poate fi extrapolat si rasplatit cu propriul sau fir epic, cu propriul sau show. Cu alte cuvinte, poti face un film decent si interesant cu povestea fiecarui personaj in parte. Nu sunt personaje decupate…sunt personaje care se integreaza perfect in poveste.
In afara de Hitler care este tratat ca si o caricatura…(iar alegerea actorului fie vorba intre noi, a fost tare proasta) toate personajele germane sunt tratate intr-un mod aproape fetisist. Sunt extrem de inteligenti, chiar daca malefici, ceea ce face o nota discordanta cu fisa postului standard de la hollywood al soldatului neamt. In confruntarea din taverna, actorul care joaca rolul maiorului Hellstrom ofera un recital actoricesc impecabil. El ESTE maiorul SS Hellstrom. Inteligent, sarmant, periculos si fanatic. Este prima oara cand il vad intr-un film, dar mi s-a parut de departe cel mai bun actor. In comparatie cu el, Brad Pitt a fost ca si Leana din Vacanta Mare.
Ar mai fi multe de spus…dar mi-e frica ca m-am intins la vorba prea mult oricum. Spre deosebire de restul aberatiilor mele de pe acest blog, de data asta chiar mi-as dori sa primesc comment-uri si sa discutam. Daca aveti pareri…daca nu sunteti de acord cu ce am scris, sau aveti de completat…feel free.
Alles gute.
Drujbaru 